Cea de-a XV-a ediție a Târgului de Carte din Piatra Neamț (11-14 septembrie 2025) va rămâne pentru totdeauna în memoria mea. Nu numai că am avut șansa să vizitez un oraș superb și să descopăr o grămadă de-a cărți pe care le-am adăugat imediat la TBR-ul meu dar am putut să-mi prezint propriul roman în fața a și mai mulți oameni. Știu că trăim într-o societate în care pare că numărul cititorilor se micșorează zilnic, comunitatea noastră devenind tot mai mică dar realitatea este că cei pasionați de literatură mereu își găsesc drumul către cărți și către noi, autorii. Lucru pentru care voi rămâne mereu îndatorată. 
Am avut onoarea de a fi introdusă de către doamna profesor Livia Iacob de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași care mi-a fost profesoară și mentor în ultimii 4 ani de facultate și pe care o apreciez enorm. Orele Dvs. de Poezie Modernă și de Scriere Creativă m-au ajutat să înțeleg complexitățile firii umane.
Mulțumirile mele merg și către doamna Frăguța Zaharia de la editura Junimea care a moderat prezentarea și care cu energia ei pozitivă m-a susținut chiar și când am avut emoții.
Și ca întotdeauna de când am început aventura aceasta a scrisului, partea cea mai frumoasă a zilei de 13 septembrie a fost să vă cunosc pe și mai mulți dintre voi, dragii mei cititori și să vă semnez cărțile.
E un privilegiu să vă văd zâmbetele și privirile entuziasmate.
Vă mulțumesc din tot sufletul,
Alexandra







